Un studiu IRES realizat la sfârşitul lunii decembrie 2011, pe un eşantion format din 1.455 de indivizi, arată că românii, în proportie de 81%, se simt afectaţi de criza economică prin care traversăm. Un procent şi mai ridicat, 85%, susţin că bugetul familiei a fost afectat de criză.
Cele mai multe persoane incluse în cercetare declară că viaţa lor este mai proastă decât cea din urmă cu un an, 43% consideră că viaţa celor din localitatea în care locuiesc s-a înrăutăţit faţă de anul trecut, iar procentul creşte, ajungând la 50% când vine vorba de viaţa populaţiei întregii ţări.
Majoritatea pun problemele pe seama veniturilor (60%) şi pe seama cheltuielilor de întreţinere a locuinţei (64%) în mare şi foarte mare măsură. Prin urmare, nu este de mirare că respondenţii sunt cel mai puţin satisfăcuţi de situatia lor financiară sau de modul în care trăiesc.
Cele mai mari temeri ale românilor sunt legate de viitorul copiilor, preţuri sau criminalitate şi infracţiuni, toţi aceşti factori obtinând procente peste 80%. Îngrijorări există şi legate de boală, tulburări sociale şi şomaj pentru mai mult de jumătate dintre cei incluşi în eşantion. Pe viitor, românii se tem mai ales de o scădere a veniturilor şi de inflaţie, acestea fiind indicate de 83% din participanţi.
Dintre cei care consideră că vor fi nevoiţi să facă anumite sacrificii financiare înainte de redresarea situaţiei economice, 90% spun că vor renunţa la cumpărarea anumitor bunuri. Sectoarele în care respondenţii sunt cel mai dispusi să facă economii sunt: îmbrăcămintea (73%), cadourile pentru familie şi apropiaţi (70%) şi vacanţele (68%).
Şocant este faptul că 41% dintre persoanele incluse în cercetare au declarat că ar schimba totul dacă ar fi să trăiască viaţa de la început, în timp ce doar 13% nu ar schimba nimic.
Vezi raportul cercetării